Premiera „Nică fără frică” la Teatrul Național Radiofonic
Teatrul Național Radiofonic pentru copii prezintă în premieră „Nică fără frică” de Nina Cassian, spectacol dedicat Centenarului nașterii poetei Nina Cassian. Spectacolul se va difuza la Radio România Cultural, sâmbătă, 7 decembrie – prima parte şi duminică, 8 decembrie – partea a doua, de la ora 9:00.
Articol editat de Maria Constantin, 6 decembrie 2024, 12:54 / actualizat: 9 decembrie 2024, 14:15
Teatrul Naţional Radiofonic aduce un omagiu memoriei inegalabilei scriitoare Nina Cassian, la împlinirea unui veac de la naştere, prin spectacolul radiofonic inspirat din basmul său în versuri „Nică fără frică”, care şi-a păstrat statutul de carte-cult a literaturii române, deşi a fost publicată cu aproape şapte decenii şi jumătate în urmă.
Regizoarea Diana Mihailopol propune ascultătorilor Teatrului Naţional Radiofonic o nouă versiune, modernă şi totodată clasică a fascinantelor aventuri ale lui Nică, cel fără de frică, realizată la mai bine de şase decenii de la antologica montare din Fonoteca de Aur.
Coloana sonoră extrem de sugestivă a spectacolului, semnată de regizorul tehnic inginer Mirela Georgescu şi decorul muzical, construit cu rafinament şi sensibilitate de regizorul muzical Andrei Miricescu, construiesc atmosfera acestui spectacol de colecţie, dedicat ascultătorilor de toate vârstele ai Teatrului Naţional Radiofonic pentru copii.
Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Diana Mihailopol.
În distribuție: Ana Bianca Popescu, Rodica Mandache, Artur Vișan, Marius Manole, Marian Râlea, Catinca Radu, Ioan Batinaș, Paul Chiribuță, Mihai Gruia Sandu, Cezar Antal, Ana Maria Bălescu, Cristina Constantinescu, Eric Deliu, Alin Aronovici, Sabrina Iașchevici, Violeta Berbiuc, Radu Dumitrache.
Regia de montaj: Florin Bădic.
Regia de studio: Milica Creiniceanu.
Regia muzicală: Andrei Miricescu.
Regia tehnică: inginer Mirela Georgescu.
Redactor şi coordonator de proiect: Irina Soare.
Spectacolul cuprinde o înregistrare antologică din Fonoteca de Aur Radio România a poeziei „Din copilărie. O parte dintr-o pasăre”, în lectura autoarei Nina Cassian. Iată ce mărturiseşte Diana Mihailopol, regizoarea spectacolului, cea care a semnat si adaptarea radiofonică:
„În urmă cu 2 ani i-am spus Irinei Soare că vreau să facem din „Nică fără frică” un spectacol nou, nu unul bun, dar așa cum nu a mai existat. La Editura Casa Radio există o ediție a poveștii însoțite de varianta spectacolului radiofonic din 1964. Din distribuția de atunci făceau parte actori care au predat ștafeta arcului peste timp. Astfel, unde era copilul Vasile Manta acum este Artur Vișan, unde era Valentin Plătăreanu, este Marius Manole, unde era Ștefan Mihăilescu Brăila e Marian Râlea, unde era Brândușa Zaița-Silvestru este Sabrina Iașchevici. „Nică fără frică” a reprezentat un act de curaj pentru Nina Cassian, iar identitatea personajului principal nu însemna un nume inspirat din folclor, ci începutul silabelor din numele și prenumele poetei, unite, ca două bucăți de inimi amorțite și apoi alăturate”.