Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi
În urmă cu ceva timp, împreună cu domnul profesor Leonte Ivanov, specialist în filologie, șef al Catedrei de Slavistică „Petru Caraman” din cadrul Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, ne-am propus o incursiune în istoria Imperiului de la Răsărit.
Ideea proiectului nostru a pornit de la cercetarea Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, semnată de scriitorul Feodor Evfimovici Melnikov. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Feodor Evfimovici Melnikov iar, cu acest prilej, urmează a fi lansat volumul al III-lea.
Reamintim faptul că, în una din edițiile trecute, am vorbit despre vremurile tulburi (Смутное время, Smutnoie vremia), despre domnia lui Ivan cel Groznic și a sa „opricinina” cu semnificațiile sale. În altă ediție a emisiunii noastre, am povestit despre Familia Romanovilor, a doua dinastie, ulterioară dinastiei Rurik și ultima dinastie imperială a Rusiei, care a domnit din anul 1613 până la 1917.
Articol editat de Sterian Dan, 18 septembrie 2024, 12:55
Acum, am aflat amănunte de la interlocutorul nostru despre alte perioade din viața familiei Romanovilor, aflată la putere în marele Imperiu de la Răsărit.
Concret, ne-am întors în timpul lui Petru I (Petru cel Mare), cel care a condus Rusia din mai/aprilie 1682 până la moartea sa (ianuarie/februarie 1725).
Astfel am aflat detalii despre războaiele pe care Petru cel Mare le-a dus cu suedezii; apoi cu Imperiul Otoman, amintind Bătălia de la Stănilești (1711). După victoria asupra suedezilor și încheierea păcii de la Nystadt (1721) am aflat că în Petersburg a fost prilej de măreață sărbătoare. Dimitrie Cantemir și plecarea sa în Rusia, a fost un alt subiect al primului episod audio pe care l-am difuzat.
În cele trei ediții ale emisiunii noastre, împreună cu domnul profesor Leonte Ivanov am făcut incursiune în câteva domnii, cele mai importante, din viața marelui imperiu.
În toate acestea, politica de exterminare aplicată rușilor de veche credință, din păcate, continua. Am aflat și amănunte despre atitudinea țarului Alexei Mihailovici (Alexei I al Rusiei) față de rușii de veche credință. De asemenea, am aflat amănunte despre rolul patriarhului Nikon în ceea ce privește deciziile privind exterminarea rușilor staroveri. În centrul atenției, în contextul acestor informații, se cuvine a aminti de Cercului Râvnitorilor Cucerniciei, ai căror membri s-au opus reformelor patriarhului, intrând, astfel, în conflict cu dânsul.
Unul dintre aceștia și, poate, cel mai important apărător al vechii credințe a fost protopopul Avvakum. Astfel, protopopul a fost întemnițat de mai multe ori la Moscova, apoi a fost exilat în Siberia (unde a petrecut aproape 10 ani), iar din 1664 a fost închis la Mezen (în nordul Rusiei), din 1667 (după Sinodul Moscovit dintre anii 1666/1667, sinod care a declanșat Marea Schismă Rusă sau Rascolul) a fost exilat la Pustozersk (localitate dincolo de Cercul Polar).
După 15 ani de trăit în condiții greu de imaginat într-o temniță săpată în pământ, la 14/27 aprilie 1682, a fost ars pe rug împreună cu tovarășii lui de nevoință: călugărul Epifanie, preotul Lazăr și diaconul Fiodor.
De asemenea, am aflat detalii despre domnia Annei Ioannovna și cei din jurul său, străini de neamul rusesc. În acest context se cuvine a face precizarea că mulți istorici au caracterizat domnia Anei drept Bironovscina (era Biron), o perioadă de guvernare represivă, dominată de către germani. Istoricul Kliucevski din secolul al XIX-lea a scris că „Rusia a fost năpădită de nemți la fel cum se împrăștie gunoiul dintr-un sac cu găuri, au infestat curtea, s-au îngrămădit în jurul tronului și au înșfăcat posturile cele mai bine plătite din administrație”.
În emisiune am vorbit și despre politica de represalii asupra rușiilor de veche credință din următoarele domnii: a Elisabetei Petrovna, a lui Nikolai I, a lui Alexandru al II-lea și alții. Astfel, am aflat încotro s-au întreptat rușii de veche credință imediat ce au fost supuși exterminării de conducătorii pe care i-am amintit.
Mănăstirea Solovki și soarta viețuitorilor de aici, a fost un alt subiect despre care domnul profesor ne-a vorbit Concret, Solovețk (Solovki) a fost un important centru monahal din nordul Rusiei, în apropierea Cercului Polar. A fost întemeiată în anul 1429 de către călugărul Savatie și pustnicul Gherman.
Acest sfânt lăcaș joacă un rol foarte important în timpul schismei religioase de la mijlocul secolului al XVII-lea, când, respingând reformele impuse de Nikon și noile cărți de cult primite în 1657, monahii îi vor trimite țarului o serie de nouă epistole, în care expuneau cauzele pentru care inovațiile patriarhului de la Moscova nu puteau fi acceptate. Mănăstirea a rezistat eroic unui asediu de opt ani, 1668-1676, și a fost în cele din urmă cucerită de cătretrupele țarului, iar „răzvrătiții” pedepsiți exemplar (din Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, Vol. I., de Feodor Evfimovici Melnikov, p. 340).
Domnul profesor Leonte Ivanov ne-a oferit amănunte despre etapele parcurse de rușii de veche credință în ceea ce privește înființarea Ierarhiei Ortodoxe de rit vechi (de Fîntâna Albă). În contextul acestei teme de o importanță aparte pentru întreaga suflare staroveră din lume, în centrul atenției apar călugării Pavel Velikodvorski și Alimpie Miloradov, cei care au făcut eforturi de neimaginat în ceea ce privește înființarea mult doritei mitropolii. În scenă intră și un agent al emigrației polone; aflăm numele său, dar și rolul acestuia în ceea ce privește înființarea viitoarei Mitropolii Ortodoxe de Rit Vechi.
Imediat, cei doi călugări, Pavel și Alimpie, se îndreaptă înspre mitropolitul Ambrosie (Popovici) al Bosniei, acesta acceptă credinţa creştin ortodoxă de rit vechi, fiind viitorul întâistătător al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi – Ierarhia de Fântâna Albă.
Speța aceasta înfurie curtea de la Petersburg, mai ales pe împăratul Nikolai I (1 decembrie 1825 – 2 martie 1855). Despre toate acestea, dar și urmările înființării mitriopoliei amintite, ne-a oferit vorbit domnul profesor Leone Ivanov, specialist în Filologie.
Pentru că invitatul ediției ne-a amintit (în înregistrarea pe care ați asculta-o) de agentul polon Ceaikovki, am discutat și contexul care l-a determinat pe cel sus amintit să-i ajute pe rușii de veche credință. Am aflat răspuns și la întrebarea De ce acest ajutor pentru rușii staroveri?
Mitropolitul Ambrosie, a fost convins de cei doi călugări să îmbrățișeze credința ortodoxă de rit vechi. Acesta a fost convins de cei doi (Pavel și Alimpie), evident prin argumente cărturărești, dar pe lângă toate acestea lui Ambrosie i s-a arătat și Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni.
Raportat la cele prezentate, conchidem prin a vă relata din cercetarea Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, semnată de Feodor Evfimovici Melnikov, momentul când mitropolitul Ambrosie acceptă scaunul de întâistătător al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi – Ierarhia de Fîntîna Albă: „Ieri, în timp ce vă petreceam”, – răspunse Ambrosie, – „mă preocupa gîndul: oare e bine ceea ce mi se propune? Cu acest gînd în minte, după ce mi-am spus rugăciunea, m-am și culcat. Însă nici nu am apucat să adorm, cînd, deodată, mi-a apărut în față, în lumină, chipul unui bărbat, aidoma unui sfînt, și mi-a spus: „De ce stai atît de mult pe gînduri. Aceasta este o lucrare măreață, pe care Dumnezeu a hotărît s-o săvîrșești și să suferi din partea țarului rus”. La ultimile cuvinte, „să suferi”, am tresărit și m-am dezmeticit, însă nu mai era nimeni, doar în cameră mai stăruia, care dispărea încet, de parcă cineva ieșea cu o lumînare aprinsă. Inima mi-a fost cuprinsă și de frică, și de bucurie, așa încît, de extaz, întreaga noapte mi-am petrecut-o, fără să ațipesc, în rugăciunile mele către Dumnezeu, și am hotărît să vă dau deplinul meu acord; căci dacă acest lucru are binecuvîntarea lui Dumnezeu, noi sîntem obligați să-l săvîrșim cu bucurie. De la cele povestite, și eu cu călugărul Pavel fuseserăm cuprinși de extaz, – își încheie călugărul Ambrosie istorisirea (p. 411-412).
Un articol de Dumitru Șerban
