Mai mulți demnitari din Ungaria au început noul an în Secuime
Dr. Tamás Sulyok, Președintele Republicii Ungaria, a sosit marți la Sfântu-Gheorghe pentru funeraliile judecătorului constituțional pensionat, fost senator și Cavaler de Malta Bálint Puskás.
Articol editat de Maria Constantin, 14 ianuarie 2025, 17:31
Tamás Sulyok, fost președinte al Curții Constituționale a Ungariei, a întreținut relații profesionale și de prietenie cu Bálint Puskás, ale cărui activități publice și profesionale le-a lăudat, printre altele.
Bálint Zoltán Puskás, fost judecător constituțional și fost senator UDMR din județul Covasna, decedat la vârsta de 76 de ani, a fost condus pe ultimul drum de numeroase persoane la cimitirul catolic din Sfântu Gheorghe. Cel decedat a fost un luptător pentru restituirea proprietăților bisericești și în calitate de fondator al Serviciului de Caritate Româno-Maltez, a luptat pentru ajutorarea celor aflați în nevoie.
Potrivit lui Sándor Tamás, președintele Consiliului Județean Covasna, împreună cu primarul Árpád Antal, l-au primit la reședința de județ pe președintele Republicii Ungare, Tamás Sulyok, care se află în vizită la Sfântu Gheorghe.
Vizita demnitarilor maghiari continua și a doua zi, deoarece Balázs Hankó, ministrul Culturii și Inovării, se va întâlni cu șefii instituțiilor culturale, educaționale și sociale din Covasna la Primăria Sfântu Gheorghe.