Lansarea primului volum al albumului „Biserici și mănăstiri macedonene”

La 28 octombrie,Cercul Militar Craiova  a găzduit uneveniment cultural-artistic organizat de Asociația Macedonenilor din România (AMR), este vorba despre lansarea primului volum al albumului „Biserici și mănăstiri macedonene”, o călătorie prin istoria și spiritualitatea macedoneană, volum semnat de Marjan Mihajlov, care îmbogățește colecția de carte editată deAMR și care se adaugă celorlalte, semnate de autorul amintit.
Pe lângă lansarea de carte, evenimentul a cuprins și un spectacol de muzică și dansuri populare macedonene, care i-a încântat pe cei prezenți, protagoniste  fiind ansamblul de dansuri Sonțe și tinerele și talentatele interprete Georgiana Stancu, Patricia Șuțu și Dalia Stancu.
Au fost prezenți în sală membri și simpatizanți ai AMR, deputatul Ionel Stancu, reprezentantul AMR în Parlamentul României, președinta asociației, Laura Elena Robogete Cristescu, secretarul AMR – Eugen Gherghel, dar și reprezentanți aiautorității executive în județul Dolj, respectiv cei doi subprefecți aijudețului – Marian Popa și Ionel Spiridon, reprezentanți ai AsociațieiPensionarilor Civili Mihai Viteazul, Filiala Craiova, ai Partidei Romilor ProEuropa, sucursala Dolj precum și reprezentanții Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Filiala Craiova, partener în organizarea acțiunii, pentru că, la 25 octombrie a fost Ziua Armatei Române, eveniment de asemenea marcat de AMR, Armata fiind a țării, iar a țara a tuturor cetățenilor ei, indiferent de etnie.
S-a vorbit despre Macedonia de Nord și despre lupta pentru libertate a poporului macedonean, dar și despre  Ziua Armatei Române, eveniment prezentat de  general în rezervă Ion Pâlșoiu.
Minoritatea macedoneană, asemeni celorlalte minorități etnice recunoscute la nivelnațional, se bucură de sprijin din partea statului român pentru păstrarea și conservarea limbii, a tradițiilor și obiceiurilor, autoritățile dovedind mereu disponibilitate în relația cu organizațiile reprezentative ale tuturor grupurilor minoritare, fapt subliniat și de subprefectul județului Dolj, MarianPopa.
„Biserici și mănăstiri macedonene”, lucrare semnată de macedoneanul Biserici și mănăstiri macedonenea fost lansată la Cercul Militar Craiova, la 28 octombrie, zi în care, în calendarulortodox este prăznuit sfântul Iachint de Vicina, ultimul mitropolit al Vicine işi cel dintâi păstor al Bisericii lui Hristos din Dobrogea şi Ţara Românească, cel care l-a adus în ţară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după model atonit, după cum a subliniat chiar autorul volumului.
„Biserici și mănăstiri macedonene”, lucrare semnată de Marjan Mihajlov – etnic macedonean și membru al AMR – este un prim volum al unui viitor album, volum care trezește curiozitatea cititorului și dorința de a merge și a vedea, de a cunoaște și de a afla mai multe despre Macedonia, sau despre Ohrid, Ierusalimul Balcanilor cum a fost denumit întrecut, pentru cele 365 de biserici pe care le-a avut, câte una pentru fiecare zi a anului.

Lansarea primului volum al albumului „Biserici și mănăstiri macedonene”
Foto: Lansarea primului volum al albumului „Biserici și mănăstiri macedonene” / sursă: Asociația Macedonenilor din România

Articol editat de Andrei Cretoiu, 1 decembrie 2024, 10:39 / actualizat: 5 decembrie 2024, 10:56

Un articol de Ludovic Vulea

Memorie, tradiții, grai, patrimoniu
Comunitatea macedoneană miercuri, 13 noiembrie 2024, 13:48

Memorie, tradiții, grai, patrimoniu

Prin albumul intitulat „Lecturi vizuale” etnologice la aromânii și meglenoromânii din România – județul Tulcea, grupul de etnologi...

Memorie, tradiții, grai, patrimoniu
Vernisajul expoziției „Galeria deschisă”
Comunitatea macedoneană luni, 28 octombrie 2024, 11:30

Vernisajul expoziției „Galeria deschisă”

Vineri, 20 septembrie 2024, Galeria Arta 2 Craiova a găzduit vernisajul expoziției Mariei Alexandra Popescu – etnic macedonean – și a...

Vernisajul expoziției „Galeria deschisă”
Ateliere de creație la Asociația Macedonenilor din România
Comunitatea macedoneană miercuri, 18 septembrie 2024, 11:13

Ateliere de creație la Asociația Macedonenilor din România

Săptămânal, în funcție de disponibilitatea participanților, la Asociația Macedonenilor din România (AMR), filiala Craiova, o zi este...

Ateliere de creație la Asociația Macedonenilor din România
Ilinden, simbolul luptei macedonene pentru autodeterminare si păstrarea identităţii naţionale
Comunitatea macedoneană luni, 16 septembrie 2024, 06:52

Ilinden, simbolul luptei macedonene pentru autodeterminare si păstrarea identităţii naţionale

Asociația Macedonenilor din România (AMR) a sărbătorit vineri, 2 august, în cadrul tuturor filialelor din țară, Ilinden, o zi cu dublă...

Ilinden, simbolul luptei macedonene pentru autodeterminare si păstrarea identităţii naţionale