Trofeul ALAR – Ediția a III-a: Sport și diversitate culturală pe terenul de tenis
Asociația Liga Albanezilor din România, în parteneriat cu Tenis Club Stănică, a anunțat organizarea celei de-a treia ediții a turneului de tenis Trofeul ALAR, un eveniment sportiv care îmbină pasiunea pentru competiție cu promovarea diversității culturale.

Articol editat de Maria Constantin, 24 aprilie 2025, 11:18
Evenimentul va avea loc în perioada 25–27 aprilie 2025, la Tenis Club Stănică, în comuna Cârcea, județul Dolj, lângă Craiova.
Trofeul ALAR continuă angajamentul asociației de a susține spiritul competitiv și de a crea un cadru prietenos, unde sportul devine un liant între oameni și culturi. Turneul este deschis tuturor iubitorilor de tenis, indiferent de nivelul de experiență, oferind participanților trei zile dedicate jocului, interacțiunii interculturale și fair-play-ului.
Prin această inițiativă, Asociația Liga Albanezilor din România contribuie la consolidarea dialogului intercultural prin sport, încurajând participarea activă și incluziunea.