Moștenirile globale ale eugeniei: Lecții din trecut pentru o înțelegere mai profundă a prezentului

Nu demult, la Iași, mai exact, în fața Ateneului Național, dar și în incinta acestuia, am participat la vernisajul expoziției „Noi suntem noi singurii”: Moștenirile globale ale eugeniei, iar curator al acesteia, fiind profesor universitar doctor Marius Turda de la Oxford Brookes University.

Moștenirile globale ale eugeniei: Lecții din trecut pentru o înțelegere mai profundă a prezentului
Foto: Dumitru Șerban

Articol editat de Maria Constantin, 27 ianuarie 2025, 15:30

Expoziția a fost organizată de către reprezentanții Ateneului Național din Iași, alături de cei ai Asociației Fraterna și cei ai Comunității Evreilor din târgul Iașilor. Înainte de vernisajul expoziției, am invitat la dialog pe domnul profesor universitar doctor Marius Turda, dar până a-i oferi cuvântul vă spunem că este unul dintre cei mai avizați specialiști din lume în istoria eugeniei, termen pe care ni-l explică cu amănunte concrete, și rasismului.

De asemenea, interlocutorul nostru ne răspunde la întrebarea – cine sunt eugeniștii? Și pentru că discutăm un subiect atât de sensibil, subiect ținut de-a lungul zecilor de ani, din păcate, în sertare, mai aflăm răspuns, de la invitatul nostru, și la întrebarea – A fost Adolf Hitler eugenist?

Apoi, invitatul nostru ne vorbește despre – eugenie și etnicii rromi, oferindu-ne amănunte concrete despre acest subiect, arătându-se nemulțumit, pentru că, atât de târziu, vorbim despre acest termen, eugenia fiind acea „disciplină care studiază aplicarea practică a biologiei eredității în ameliorarea genetică a individului. Eugenia pozitivă promovează descendenții proveniți din indivizi excepționali dotați, iar Eugenia negativă elimină (de la reproducere) efectele transmiterii în descendență a unor însușiri genetice nefavorabile”. Despre toate acestea aflăm amănunte de la profesor universitar doctor Marius Turda, mulțumindu-i pentru amabilitatea de a aborda, în exclusivitate, aceste subiecte.

Facem precizarea că la această manifestare a fost lansată și cartea – „Războiul Sfânt” al rasei. Eugenia și protecția națiunii în Ungaria. 1900-1919, volum apărut sub egida Academiei Române. Centrul de studii transilvane. Fundația Transilvania Leaders, văzând lumina tiparului la Editura Școala Ardeleană.

Al doilea interlocutor al ediției este cercetător Adrian-Nicolae Furtună de la Centrul Național de Cultură a Romilor din București; l-am întâlnit la aceeași manifestare. Adrian-Nicolae Furtună ne vorbește despre eugenie, spunându-ne că deportarea etnicilor rromi în Transnistria s-a realizat pe criterii eugenice, amintindu-ne și câteva nume de intelectuali care au rezonat la acest subiect; interlocutorul nostru, pentru că suntem în Iași, ne prezintă, pe calea undelor, un caz, foarte interesant, oferindu-ne amănunte și despre Palatul Dezrobirii Cantacuzino, iar înspre final ne spune că „Principatele Române s-au putut uni abia după ce s-a abolit robia țiganilor”, având, pentru fiecare dintre noi un gând de „a ne uita în trecut și de a încerca să-l înțelegem, pentru ca traumele să nu se mai repete”.

 

Un articol realizat de Dumitru Șerban

Împuternicirea lucrătorilor de tineret pentru un viitor mai incluziv: Curs de formare Erasmus+ la Brebu, România
romă marți, 18 februarie 2025, 12:15

Împuternicirea lucrătorilor de tineret pentru un viitor mai incluziv: Curs de formare Erasmus+ la Brebu, România

Această inițiativă inovatoare a avut scopul de a echipa lucrătorii de tineret cu competențe esențiale pentru promovarea incluziunii tinerilor...

Împuternicirea lucrătorilor de tineret pentru un viitor mai incluziv: Curs de formare Erasmus+ la Brebu, România
Centrul Național de Cultură a Rromilor din București, apariții editoriale
romă luni, 17 februarie 2025, 11:51

Centrul Național de Cultură a Rromilor din București, apariții editoriale

Invitata noastră în prima secvență audio pe care o difuzăm ne prezintă programul pe care l-am amintit, cu accent pe obiectivele acestuia....

Centrul Național de Cultură a Rromilor din București, apariții editoriale
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului marcată de Partida Romilor Dolj
romă miercuri, 12 februarie 2025, 19:14

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului marcată de Partida Romilor Dolj

Decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005 și adoptată la cea de a 42-a ședință plenară,...

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului marcată de Partida Romilor Dolj
Acasă la etnicii rromi din Hârlău, Iași
romă luni, 10 februarie 2025, 12:32

Acasă la etnicii rromi din Hârlău, Iași

În ediția de astăzi a emisiunii Viața Rromilor, facem popas în Orașul Hârlău din județul Iași. Concret, întâi de toate invităm la dialog...

Acasă la etnicii rromi din Hârlău, Iași