Deschiderea Noului An Sfânt Jubiliar 2025 la Timişoara

Papa Francisc a decretat anul 2025 ca An Sfânt Jubiliar. Noul An a fost deschis la Vatican, de Crăciun, iar în diecezele romano-catolice din întreaga lume, în seara ultimei duminici a anului 2024. Aşa s-a întâmplat şi la Timişoara.

Deschiderea Noului An Sfânt Jubiliar 2025 la Timişoara
Foto: Adrian Ardelean

Articol editat de Maria Constantin, 15 ianuarie 2025, 10:15

Preoţii Diecezei romano-catolice de Timişoara s-au adunat împreună cu mulţi credincioşi din toate parohiile din vestul României la Biserica Sfânta Ecaterina din Cetatea. De acolo, au pornit în procesiune spre catedrala romano-catolică din Piaţa Unirii.

Procesiunea a fost condusă de Episcopul Iosif Pál urmat de capitlul catedral, preoţii de pe întreg teritoriul diecezei şi credincioşi din toate parohiile cu lumânări aprinse. După intrarea în catedrală pe poarta principală, episcopul a sfinţit apa de botez şi i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, apoi a celebrat o Sfântă Liturghie la care s-au impărtăşit toţi preoţii şi mulţi credincioşi.

Papa Francisc a rânduit Anul Sfânt Jubiliar 2025 sub semnul speranţei, a explicat episcopul Iosif. La fiecare 25 de ani, Sfântul Părinte decretează câte un an jubiliar de care sunt legate multe haruri, iar fiecare dieceză îşi desemnează lăcaşurile de cult unde aceste haruri sunt accesibile credincioşilor. În Dieceza de Timişoara acestea sunt Catedrala Episcopală, Basilia Papală Maria Radna din judeţul Arad şi Biserica de pelerinaj Maria Ciclova din Banatul Montan.

„Credincioşii care intră, pe parcursul Anului Sfânt Jubiliar, în aceste biserici, rostesc Simbolul Credinţei, Tatăl Nostru şi Născătoarea de Dumnezeu, se spovedesc şi se împărtăşesc, dobândesc indulgenţă totală în faţa lui Dumnezeu la Judecata de Apoi”, a explicat Episcopul Iosif mai departe.

Pe întreg parcursul Anului Sfânt Jubiliar 2025, în aceste biserici se vor organiza şi alte programe speciale dedicate care vor fi anunţate din timp, a mai precizat Excelenţa Sa.

 

Redactor: Adrian Ardelean

Expoziția „Farmaciile de odinioară” la Caransebeş
germană vineri, 4 aprilie 2025, 10:22

Expoziția „Farmaciile de odinioară” la Caransebeş

Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a devenit gazda unui dublu moment artistic și educativ, organizat în colaborare cu...

Expoziția „Farmaciile de odinioară” la Caransebeş
Zilele Literaturii Germane la Reșița 2025
germană joi, 3 aprilie 2025, 10:01

Zilele Literaturii Germane la Reșița 2025

Acesta se va desfășura între 3 și 6 aprilie 2025, reunind scriitori, critici literari, traducători și iubitori ai literaturii germane din...

Zilele Literaturii Germane la Reșița 2025
Reuniunea anuală a comunităților de origine din Banat la Frankenthal
germană miercuri, 2 aprilie 2025, 12:31

Reuniunea anuală a comunităților de origine din Banat la Frankenthal

Evenimentul a reunit reprezentanți ai 30 de asociații județene și 70 de comunități de origine, având ca scop schimbul de idei, prezentarea...

Reuniunea anuală a comunităților de origine din Banat la Frankenthal
Ingeborg Bachmann și Paul Celan: Expoziții literare de excepție la Reșița
germană marți, 1 aprilie 2025, 09:11

Ingeborg Bachmann și Paul Celan: Expoziții literare de excepție la Reșița

Evenimentul, organizat de Forumul Cultural Austriac și Muzeul Național al Literaturii Române București, aduce în premieră expoziția „SCRIERI...

Ingeborg Bachmann și Paul Celan: Expoziții literare de excepție la Reșița